Soluții și rezultate

Soluții și rezultate

Numărul 23, 14-20 iun. 2023  »  La început a fost cuvântul...

Sub semnul exigențelor unor exprimări corecte, semnalăm – și în cele ce urmează – erori din mass-media, pe care ar fi de dorit să le evităm în vederea unei mai bune comunicări publice. Bunăoară, într-o emisiune de televiziune s-a afirmat că „soluțiile și proiectele supuse actului decizional pot fi evaluate la adevărata lor valoare numai în măsura în care ating rezultatele preconizate”. În afară de faptul că cei doi termeni apar drept diferiți (în fapt, orice „proiect” conține și „soluții”), evaluările corecte sunt posibile nu numai în funcție de rezultatele „preconizate”, ci și de alte numeroase efecte, inclusiv de cele negative sau în comparație cu demersuri similare.

De altfel, nerespectarea proprietății termenilor determină chiar și evaluări greșite. O dovedește și următorul exemplu, de data aceasta, cu o frază dintr-un articol apărut într-o revistă săptămânală: „Rezolvările fezabile sunt posibile doar dacă reprezintă rodul unor soluții corespunzătoare scopului propus”. Și în acest caz, constatăm că există un echivalent între două noțiuni, respectiv „posibil” și „realizabil”. Noțiunea de „rezolvare” atestă chiar aplicarea de „soluții”. De asemenea, este „posibil” ca „rezolvarea” unei situații să nu corespundă, integral sau parțial, „scopului propus”, ci să dea rezultate favorabile sau nefavorabile. Nu mai vorbim despre cazurile în care „scopul” nu este „fezabil”.

În aceeași categorie de erori se încadrează și remarca unui participant la o emisiune radiofonică: „Rezolvarea dificultăților cu care se confruntă firma impune adoptarea de soluții care să reprezinte remedii adecvate”. Păi, care ar fi deosebirea dintre „rezolvare”, „soluții” și „remedii”? Niciuna. În consecință, dacă este să găsim cel mai potrivit „remediu” („soluție”, „rezolvare”), în situația derapajelor lingvistico-logice, cel mai potrivit demers este apelul la dicționare. Este, într-adevăr, o „soluție”... „fezabilă”. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.