Spania a fost „motorul” zonei euro în 2025, cu o creștere economică de 2,8%
Numărul 4, 4-10 feb. 2026 » Lumea în care trăim
Cu o creștere economică de 2,8% în 2025, Spania a continuat anul trecut avansul economic înregistrat de la redresarea post-Covid, stimulată în principal de sectorul turismului și de cererea gospodăriilor, șomajul fiind în scădere, transmite AFP, preluată de Agerpres. Această cifră, ușor sub previziunile Guvernului de la Madrid (2,9%) și mai mică decât creșterea înregistrată în 2024 (3,5%), este totuși de peste două ori mai mare decât creșterea prognozată pentru 2025 în întreaga zonă euro.
Cifra anunțată de Institutul Național de Statistică al acestei țări (INE) confirmă astfel dinamismul economiei spaniole, spre deosebire de majoritatea vecinilor săi europeni, care se confruntă cu dificultăți. „Creștem într-un ritm dublu față de zona euro. Spania este în prezent motorul continentului”, a declarat ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, la televiziunea spaniolă.
După ce a fost puternic afectată de criza financiară din 2008 și, zece ani mai târziu, de pandemia de Covid, a patra cea mai mare economie din zona euro a cunoscut o redresare spectaculoasă. Țara, care a beneficiat de fondurile substanțiale ale planului european de redresare post-Covid, valorifică pe deplin câștigurile aduse de turism (97 de milioane de vizitatori străini anul trecut, un record), investițiile companiilor și consumul puternic al gospodăriilor.
Veștile bune continuă pentru economia Spaniei, odată cu anunțul unei încetiniri bruște a inflației în ianuarie, la 2,4%, de la 2,9% în decembrie, potrivit cifrelor publicate de INE.
Deși creșterea prețurilor, în special a chiriilor, rămâne principala preocupare pentru spanioli, „aceasta este o veste bună pentru cetățeni”, „deoarece se traduce printr-o putere de cumpărare îmbunătățită”, a declarat Carlos Cuerpo.
Zilele trecute, Guvernul premierului Pedro Sanchez a anunțat că șomajul a scăzut sub 10% în trimestrul al patrulea al anului 2025, o premieră din 2008. Spania rămâne, însă, țara cu cel mai ridicat șomaj dintre țările OCDE.
În acest context favorabil, Guvernul spaniol a anunțat un plan masiv de rezolvare a situației imigranților fără acte, de care ar putea beneficia o jumătate de milion de persoane, în principal din America Latină, cu scopul de a sprijini economia în contextul îmbătrânirii forței de muncă. Această măsură contravine tendinței din multe alte țări europene care încearcă să limiteze imigrația.
Salariul minim va fi, de asemenea, majorat la 1.424,50 de euro brut pe lună, a anunțat Ministerul Muncii din această țară, în urma negocierilor cu sindicatele.
Pentru acest an, Fondul Monetar Internațional și Banca Spaniei mizează o creștere a PIB-ului de 2,3%, respectiv 2,2%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”