Starea economiei, în dezbaterea Parlamentului
Telex » Știri
19 septembrie 2016
Înainte de a pleca la New York pentru a participa la lucrările Adunării Generale a ONU, premierul Dacian Cioloş a prezentat Parlamentului de la Bucureşti o dare de seamă referitoare la starea economiei româneşti. Reamintim că acest demers a fost urmarea unei solicitări exprese a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
În cele ce urmează, consemnăm câteva aprecieri din cuvântul primului ministru:
„În noiembrie, mi-aţi acordat un mandat cu scopul de a conferi stabilitatea socială şi economică a ţării. Mi-am asumat acest mandat într-o perioadă critică. Oamenii aşteptau un mod mai transparent de a servi interesul public. Mi se pare esenţial în perioada următoare să punem accent pe transferul creşterii economice înspre generarea de locuri de muncă. (…) Chiar dacă bugetul pe 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, am asigurat un bun echilibru. Avem o creştere economică bună, dar nu cred că acesta trebuie să fie un mod de prezentare triumfalistă. Mai important este că ne-am înscris pe un trend al creşterii economice în timp. (…) Creşterea economică a fost de 5,2% din PIB pe semestrul I. Această creştere economică se reflectă prin mai multe locuri de muncă şi printr-un număr mai mare de salariaţi. La sfârşitul lunii iulie, aveam 152.000 de noi locuri de muncă. Vedem o continuare de scădere a şomajului. (…) O exacerbare a pensiilor speciale riscă să pună în pericol sistemul de pensii. (…) Nu intenţionăm să creştem nicio taxă, niciun impozit, nu intenţionăm să modificăm nicio indemnizaţie. Dimpotrivă. Intenţionăm să venim cu modificări prin care să propunem un regim special pentru agricultori. (…) Ne interesează ca românii din dispora să se întoarcă acasă şi să investească acasă, de aceea am lansat programul Diaspora Start-up, prin care am pus la bătaie 30 de milioane de euro. (…) Am putut să creştem rata de absorbţie a fondurilor europene alocate intervalului 2007-2013 de la 58% la 78%, ceea ce înseamană 3 miliarde de euro pentru buget”.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”