Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri
4 decembrie 2020
HG nr. 1.031/2020 privind Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.171 din 3 decembrie 2020. Strategia de vaccinare a fost elaborată de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. Documentul stabileşte viziunea, principiile şi modul de acţiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti COVID-19 autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului şi are la bază atât analiza situaţiei de la nivel naţional şi european a răspândirii SARS-CoV-2, cât şi analiza situaţiei cazurilor grave şi, respectiv, a mortalităţii generate de COVID-19. Strategia îşi propune, ca obiective generale, asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, ca politică eficace de prevenţie COVID-19 la nivelul populaţiei României, dar şi crearea premiselor de operaţionalizare a activităţii de vaccinare anti Covid-19 la nivel populaţional, ca parte integrantă a programului naţional de vaccinare.
Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare din România împotriva noului coronavirus.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”