MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Studiu: Capitalul uman, inovația și transformarea digitală, avantaje ale industriei serviciilor pentru afaceri din România

Studiu: Capitalul uman, inovația și transformarea digitală, avantaje ale industriei serviciilor pentru afaceri din România

Numărul 45, 19-25 nov. 2025  »  Analize și sinteze

Capitalul uman, inovația și transformarea digitală sunt cele mai puternice avantaje competitive ale industriei serviciilor pentru afaceri din România, potrivit unui studiu citat de Agerpres. Raportul Industriei pentru 2025, elaborat de Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) în parteneriat cu PwC România, arată că țara noastră își consolidează poziția competitivă în sectorul global al serviciilor de afaceri, datorită celor peste 280.000 de profesioniști activi în domeniu și numărului considerabil de potențiali angajați, precizează sursa citată.

Conform cercetării, printre principalele motive pentru care companiile participante au ales să investească în România sunt: disponibilitatea și calitatea resurselor umane, infrastructura performantă, precum și competențele digitale combinate cu cele lingvistice, reconfirmând astfel atractivitatea României. La acestea se adaugă productivitatea și costurile forței de muncă, susțin autorii cercetării.

Astfel, forța de muncă specializată rămâne principalul motor al unei industrii în care top 5 servicii furnizate la nivel global sunt: finanțe și contabilitate (69% din companiile participante), servicii de IT (69%), HR (61%), suport clienți (57%) și achiziții (53%).

„Inteligența artificială a accelerat transformarea sectorului din România, care a evoluat de la furnizarea de servicii simple la dezvoltarea unor soluții cu valoare adăugată ridicată - precum process engineering, managementul riscului și prevenirea fraudei. România a evoluat de la centre de servicii orientate pe cost-arbitrage la hub-uri regionale de excelență axate pe crearea de valoare și expertiză de nișă. Cu inteligența artificială integrată, companiile dezvoltă capital uman specializat pentru activități complexe precum process engineering, gestionarea operațiunilor cu risc ridicat și prevenirea fraudei. Tot mai multe organizații globale aleg România ca referință pentru centre regionale de excelență”, mai arată cercetarea.

Potrivit raportului ABSL, competențele-cheie pentru perioada următoare includ expertiza tehnică în finanțe, contabilitate și suport operațional, alături de abilități digitale, cunoașterea limbilor străine și adaptabilitate, criterii esențiale într-un context marcat de inteligență artificială și schimbări accelerate.

„Deși numeroși investitori se orientează spre Asia, în special către India sau Filipine, pe fondul contextului geopolitic global România continuă să fie una dintre destinațiile preferate, datorită productivității ridicate, competențelor tehnice combinate cu cele lingvistice, certificărilor profesionale precum și a apartenenței la structurile Euro-Atlantice”, a subliniat Cătălin Iorgulescu, vicepreședinte ABSL, citat în comunicat.

România își menține un avantaj relativ competitiv de cost în regiune, chiar dacă salariile din industria serviciilor pentru afaceri au înregistrat o creștere medie de 5,8% în 2025, fiind prognozată o nouă majorare similară în 2026.

„Sectorul a atins un nivel de maturitate, mobilitatea angajaților s-a redus, astfel că durata medie petrecută într-o companie a ajuns de patru ani, potrivit raportului ABSL. În același timp, procesul de recrutare a devenit mai precaut pe fondul situației economice, dar și al implementărilor de tehnologii noi, tendință care se va păstra și pe anul viitor. Numărul de angajați în sector a crescut într-un ritm mai lent față de anii anteriori, în medie cu 5%, iar salariul mediu brut se situează la 13.060 de lei, un nivel încă competitiv comparativ cu alte state europene. România are cel puțin zece orașe cu peste 200.000 de locuitori care sunt atractive pentru acest sector. Prin urmare, există potențial de dezvoltare care poate fi valorificat”, a afirmat Francesca Postolache, partener PwC România.

Potrivit sursei citate, contextul economic și geopolitic global i-a determinat pe angajați să aprecieze mai mult stabilitatea și siguranța locului de muncă.

În contextul muncii în format hibrid, companiile utilizează diferite metode pentru a crește motivarea și implicarea angajaților, precum facilitarea comunicării și întâlnirilor de echipă (51%), asigurarea accesului la traininguri și programe de dezvoltare profesională (36%) și implementarea programelor de wellbeing (30%), se mai precizează în document. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe companii (85% dintre companiile participante) implementează un program de lucru de la birou de 2-5 zile pe săptămână.

„În următorii ani, serviciile oferite și structura industriei noastre se vor schimba semnificativ. Companiile intenționează să inoveze și să dezvolte servicii noi, în special în domeniile care implică utilizarea inteligenței artificiale și automatizarea proceselor (29%), soluții specifice industriei (24%), consultanță (13%), operațiuni și suport pentru clienți (10%), precum și servicii ce se adresează zonei de risc, conformitate și securitate (3%), potrivit raportului din acest an”, a afirmat Adrian Baron, președintele ABSL.

Raportul a fost realizat de ABSL și PwC România în perioada iulie-noiembrie 2025, pe un eșantion de 70 de companii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.