Studiu comparativ privind armonizarea utilizări-resurse în cazul a trei companii din industria europeană de automobile
Numărul 11, 26 mar. - 1 apr. 2025 » Expertiza și auditul afacerilor
Rezumat: Industria europeană de automobile a fost supusă la două mari provocări în decursul ultimilor cinci ani, respectiv pandemia de COVID-19 și creșterea concurenței în acest sector de activitate, ca urmare a apariției de noi modele, inclusiv electrice sau hibride. Astfel, dacă anul 2020 a înregistrat o scădere a vânzărilor în contextul pandemic, acestea au reînceput să crească treptat începând cu 2021, fiind frânate totuși de penuria de semiconductori. Se poate afirma că abia anul 2023 marchează o relativă stabilizare a vânzărilor de automobile la nivelul Uniunii Europene. Franța, Germania și Italia sunt trei state membre puternice, comparabile, cu o industrie a automobilelor cu renume. Prezentul studiu își propune să evidențieze parcursul financiar, în termeni de utilizări-resurse, în cazul a trei companii de profil relevante, respectiv Renault, din Franța, Volkswagen, din Germania, și Stellantis, din Italia. Orizontul de timp vizat este 2020-2023, astfel încât să fie adus în prim-plan atât contextul pandemic, cât și revenirea treptată ulterioară acestuia. Armonizarea financiară utilizări-resurse este evidențiată atât static, cât și dinamic, prin indicatori financiari statici (structura utilizărilor și resurselor, lichiditatea, solvabilitatea și echilibrul financiar) și metode dinamice (abateri absolute și relative și rate/ritmul mediu de creștere/scădere).
Clasificare JEL: G32, M10, M41, M49, L62
Articolul complet este disponibil în numărul 12/2024 al CECCAR Business Review.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”