FINAUDIT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Vaslui
Cariere. Drumul spre performanță
Societatea FINAUDIT SRL din Vaslui oferă servicii de contabilitate primară și generală, expertiză contabilă judiciară și extrajudiciară, analiză a activității economice, certificare a bilanțurilor, consultanță fiscală și financiară și în domeniul resurselor umane. De asemenea, societatea prestează și activități conexe contabilității, respectiv întocmirea de documentații pentru obținerea de credite bancare, de leasinguri, analiza activității economice, întocmirea de situații statistice ș.a.
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă