Reflecție privind viitorul comun al Europei
60 de ani de la actele fondatoare ale actualei UE
Tratatele de la Roma – semnate de cele șase state membre fondatoare (Belgia, Franța, Germania Federală, Italia, Luxemburg și Olanda) – au deschis calea pentru Uniunea Europeană așa cum o cunoaștem astăzi: un continent reunificat și pacificat, întemeiat pe valorile solidarității, democrației și statului de drept. Piața unică garantează libertatea de alegere și de circulație, creștere economică și prosperitate pentru 500 de milioane de cetățeni.
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice
Cultura își vindecă treptat „rănile” provocate de pandemie