CECCAR: Legea prevenției, în sprijinul mediului de afaceri
Proiectul legii prevenției, lansat de curând în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, presupune prevenirea de la aplicarea automată a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de remediere/conformare, astfel încât contribuabilul să beneficieze de un termen în care să aibă posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere