Cuvinte cheie » dezvoltare

Deloitte România: investițiile în cercetare și dezvoltare pot fi impulsionate de stat

Sub lupa actualității

O susținere mai mare din partea autorităților sub forma unor ajutoare sau facilități fiscale ar putea duce la creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare (C&D), potrivit celei de-a V-a ediții a raportului Deloitte CE Research & Development Survey.

3 iunie 2016


Patru scheme de ajutor de minimis pentru IMM-uri

Patru scheme de ajutor de minimis pentru IMM-uri

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Guvernul a aprobat un memorandum privind susținerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în acest an. Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale, cu orizont până în 2020, asigurându-se finanțarea de la bugetul de stat.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


România, pe locul 49 din 61 în clasamentul celor mai competitive economii din lume

Sub lupa actualității

România a coborât două poziții în clasamentul celor mai competitive economii din lume în 2016, clasându-se pe locul 49 din 61 de țări, potrivit raportului anual al Institutului pentru Management și Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Elveția). În 2015, țara noastră s-a clasat pe locul 47 în același clasament.

31 mai 2016


Seminar „Călătorie către tine – puterea nemărginită a cuvântului”

Seminar „Călătorie către tine – puterea nemărginită a cuvântului”

Agenda CECCAR

Centrul de Excelență în Business și Economie a organizat, la Iași, seminarul de dezvoltare personală Călătorie către tine – puterea nemărginită a cuvântului. Participanții au descoperit și și-au dezvoltat, alături de formatorul seminarului, Robert Cosma – realizatorul emisiunii Călătorie către Tine (Radio LIGHT), propria putere interioară, prin cunoașterea de sine.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 1-7 iunie

Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 1-7 iunie

Dezvoltare personală

În perioada 1-7 iunie, la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 1-7 iunie 2016

PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 1-7 iunie 2016

Dezvoltare personală

CECCAR se preocupă permanent de pregătirea profesională a membrilor săi, pentru ca aceștia să ofere servicii la cele mai înalte standarde. Astfel, prin activitățile întreprinse în acest sens, Corpul facilitează accesul tuturor profesioniștilor contabili la oportunitățile și resursele necesare dezvoltării profesionale continue.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


O nouă sesiune de ajutor de stat

Direct de la sursă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare, care se va desfășura în perioada 11 iulie – 22 august 2016. Bugetul sesiunii este de 638 milioane lei, mai mare cu aproximativ 50% decât cel alocat sesiunii anterioare.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.