Oamenii au făcut bunele purtări pentru ca bunele purtări să-i facă... oameni. Lord Byron
Am mai avut prilejul să demonstrăm că paradoxurile emise de gânditori celebri au darul de a evidenţia deosebit de pregnant componenta etică a celor mai diferite profesii. De data aceasta, facem apel la George Bernard Shaw (1856 – 1950), cu următoarele paradoxuri: „Ce pot să facă tinerii pentru bătrâni? Să-i şocheze şi să-i ţină la zi cu realitatea”; „Experienţa ne învaţă că oamenii nu prea învaţă din... experienţă”; „Impostorul nu ştie nimic şi crede că ştie totul. Aceasta îl îndreaptă în mod clar spre o carieră strălucită”. În asemenea paradoxuri, ca şi în multe altele, regăsim permanent o idee concluzivă din întreaga operă a lui Shaw: „Cel care poate săvârşi o faptă, o face. Cel care nu este în stare să o săvârşească, îi învaţă pe alţii”.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială