Opinia este calea de mijloc între cunoaştere şi ignoranţă. Platon
Este, cu adevărat, o mare bucurie a spiritului când – citind și recitind opera marelui nostru istoric, Nicolae Iorga (1871-1940) – descoperim și redescoperim veritabile perle ale unei gândiri excepţionale, în care unda de umor dă un farmec deosebit cuvintelor inspirate. Din extrem de numeroasele exemple pe care ni le-a oferit Nicolae Iorga, reţinem câteva care vizează explicit și implicit modul în care se exercită cele mai diverse profesii. „Sufletul e ca fierul. Nu poţi lucra cu el până nu l-ai încălzit”; „Până acum, oamenii n-au găsit alt drum spre adevăr decât greșeala”; „Scrie cu sufletul tău și recitește cu sufletul altora”; „Greșelile nu se iartă, ci se repară”. Asemenea altor numeroase cugetări, cele rememorate pot fi sintetizate prin îndemnul simplu și direct: „Fă ca, pe unde ai trecut tu, să fie mai bine ca înainte”.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”