Târgul Internațional de Carte Gaudeamus
A devenit o tradiție ca a doua decadă a lunii noiembrie să se constituie, în spațiul public, într-o adevărată sărbătoare a cărții. Găzduit, tot tradițional, de Complexul Expozițional Romexpo, Târgul Internațional de Carte Gaudeamus s-a bucurat, și în acest an, de interesul a zeci de mii de vizitatori. Evident, nu toți cei care s-au aflat în zilele de 16-20 noiembrie a.c. în Pavilionul Central de la Romexpo au cumpărat cărți, iar mulți dintre cei care au achiziționat câte ceva au alocat sume destul de modeste pentru un asemenea act de cultură.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”