Cuvinte cheie » sna

Astăzi, prima reuniune a Platformei de cooperare a administrației publice locale privind anticoruptia

Sub lupa actualității

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și ministrul justiției, Raluca Prună, vor semna astăzi Acordul de colaborare dintre cele două ministere cu privire la implementarea, la nivel local, a Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020.

1 ianuarie 1970


Ministerul Dezvoltării a lansat Harta bunelor practici anticorupție

Sub lupa actualității

„Transparența costă destul de puțin, mult mai mult ne costă lipsa ei și fenomenele pe care ea le previne”, a fost unul dintre mesajele transmise de viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, către participanții la Platforma de cooperare a administrației publice locale.

1 ianuarie 1970


MADR: Investiții de peste 68 de milioane de lei, aprobate de Guvern, pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Sub lupa actualității

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres. "În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au ...

1 ianuarie 1970


MADR: Tehnologia rachetelor antigrindină nu produce o creștere a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol

Sub lupa actualității

Exploatarea infrastructurii operaționale din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) nu produce o creștere a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol, deoarece tehnologia aplicată curent în acest sistem nu este poluantă și respectă opțiunile de ...

1 ianuarie 1970


Circa 2,3 miliarde euro fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, absorbite de la începutul anului

Sub lupa actualității

Circa 2,3 miliarde euro au fost absorbite din fonduri europene de la începutul anului pentru agricultură și dezvoltare rurală, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres. Astfel, 2,29 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor români de la începutul ...

1 ianuarie 1970


A fost adoptată Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024 – 2030, cu perspectiva anului 2050

Sub lupa actualității

Executivul a aprobat Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024 – 2030, cu perspectiva anului 2050, care consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice. Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.