Cuvinte cheie » telex

IPP: În patru luni s-au trimis instanțelor 3907 notificări de dare în plată

Sub lupa actualității

În primele patru luni de la intrarea în vigoare a Legii dării în plată, pe rolul instanțelor s-au înregistrat 3.907 notificări de dare în plată, 2.634 de contestații și 174 de excepții de neconstituționalitate, a declarat astăzi directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Elena Tudose, cu prilejul prezentării studiului „Efectele Legii privind darea în plată la patru luni de la adoptare”.

1 ianuarie 1970


Start pentru punctul de contact unic electronic

Sub lupa actualității

Toate informațiile și modelele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice sunt publicate din oficiu, în format electronic, pe edirect.e-guvernare.ro – punctul de contact unic electronic (PCUe), informează Executivul. Ministerele și agențiile subordonate acestora au ca termen finalul anului 2016 pentru publicarea tuturor informațiilor în portal.

1 ianuarie 1970


Dacian Ciolos s-a întâlnit cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit

Sub lupa actualității

Primul-ministru Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene.

1 ianuarie 1970


Peste 750.000 de români cu restanțe la bănci în luna august

Sub lupa actualității

Numărul românilor care au restanțe la bănci și instituții financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a crescut în august cu 4776 față de luna iulie, până la 750.219, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Națională a României (BNR).

1 ianuarie 1970


Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, pe masa Parlamentului

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR), strategie intitulată „România policentrică 2035. Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni”.

1 ianuarie 1970


900 milioane lei prin schema de finanțare „Scale Up” pentru IMM-uri

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Programul de ajutor de stat pentru IMM-uri „Scale Up”, în valoare de 900 de milioane de lei, a făcut obiectul unei consultări publice organizate de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

1 ianuarie 1970


Ministerul Economiei a realizat un masterplan pentru turismul balnear

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre privind aprobarea unui masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear, document ce propune, între altele, crearea unui grup de lucru și a unor linii de produse „anti-ageing” (împotriva îmbătrânirii) pe bază de apă termală sau minerală, precum și numirea unor ambasadori ai sectorului balnear, dar și introducerea unei noi ocupații în România, de „animator de stațiuni turistice”.

1 ianuarie 1970


BNR: Avem o strategie indirectă pentru a stimula plățile cu cardul

Sub lupa actualității

Banca Națională a României (BNR) are o strategie indirectă în promovarea instrumentelor electronice de plată, în condițiile în care digitalizarea plăților are ca efect reducerea evaziunii fiscale, a declarat, astăzi, șeful Compartimentului monitorizare a sistemelor de plată și decontare din BNR, Ruxandra Avram, cu prilejul unui eveniment de profil.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.