Cuvinte cheie » turistic

Protocol de colaborare între FAPT și Asociația Aeroporturilor din România, pentru promovarea potențialului turistic

Sub lupa actualității

Federația Asociațiilor de Promovare a Turismului din România (FAPT) și Asociația Aeroporturilor din România (AAR) au încheiat un protocol de colaborare prin care își propun schimbul de informații, organizarea de acțiuni în comun, în scopul promovării potențialului turistic, al creșterii vizibilității destinațiilor turistice și a numărului de turiști atrași în acestea, conform unui comunicat.

1 ianuarie 1970


În primul semestru, turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit, în medie, 2527,5 lei/persoană

Sub lupa actualității

În primul semestru al anului, numărul de turiști nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective a fost de 1,092 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,761 miliarde lei, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Camera Deputaților a adoptat legea privind impozitul specific din turism

Sub lupa actualității

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind impozitul specific din domeniul turistic, hotelier, proiect reexaminat la cererea președintelui Klaus Iohannis, fiind admisă, în parte, solicitarea șefului statului.

1 ianuarie 1970


Ministerul Economiei a realizat un masterplan pentru turismul balnear

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre privind aprobarea unui masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear, document ce propune, între altele, crearea unui grup de lucru și a unor linii de produse „anti-ageing” (împotriva îmbătrânirii) pe bază de apă termală sau minerală, precum și numirea unor ambasadori ai sectorului balnear, dar și introducerea unei noi ocupații în România, de „animator de stațiuni turistice”.

1 ianuarie 1970


124 de proiecte înscrise în programul Teimplici.ro, în acest an

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Un număr de 124 de proiecte de educație, sănătate, mediu, dezvoltare, protecție socială și inovație au fost înscrise în programul Teimplici.ro anul acesta. În cadrul celei de-a treia ediții a programului, organizațiile non-guvernamentale au fost invitate să propună proiecte prin intermediul cărora nevoile comunităților sunt susținute cu ajutorul tehnologiei.

1 ianuarie 1970


Autoritatea Națională pentru Turism a lansat broșura „Turism în România”

Sub lupa actualității

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a realizat o broșură de prezentare a turismului în România care are ca scop informarea  turiștilor și a reprezentanților industriei turistice cu privire la acțiunile de dezvoltare și promovare.

1 ianuarie 1970


Taxă pentru promovarea turistică a Capitalei în 2017

Sub lupa actualității

Proiectul de hotărâre privind taxa pentru promovarea turistică a municipiului București în 2017 a fost aprobat, astăzi, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Taxa se calculează prin aplicarea cotei de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului.

1 ianuarie 1970


ANAT: Românii au cumpărat pachete turistice de 10 milioane euro în 2016 cu tichete de vacanță

Sub lupa actualității

Pachetele turistice în România cumpărate anul trecut cu vouchere de vacanță au totalizat aproximativ 10 milioane euro, o sumă de aproape patru ori mai mare față de 2015 și de șase ori mai mare față de 2014, potrivit datelor prezentate astăzi de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.