Cuvinte cheie » upu

UE: recomandări-cheie pentru facilitarea accesului întreprinderilor la fondurile structurale și de investiții

Sub lupa actualității

Doina Leuștean

În conformitate cu inițiativa „Bugetul UE axat pe rezultate” și cu eforturile pentru o mai bună legiferare, Comisia Europeană (CE) a trecut în revistă activitatea desfășurată de Grupul la nivel înalt privind simplificarea în favoarea beneficiarilor fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI).

1 ianuarie 1970


Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit vine miercuri la București

Sub lupa actualității

Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, se va afla miercuri la București, urmând să aibă discuții cu premierul Dacian Cioloș. Michel Barnier va vizita capitalele statelor membre UE (cu excepția Londrei).

1 ianuarie 1970


Grupul Erste lansează programul de Social Banking în toate țările din Centrul și Estul Europei

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Grupul Erste lansează programul de Social Banking, cu scopul de a aborda în mod direct nevoile grupurilor tradițional nebancarizate din țările din Europa Centrală și de Est (ECE) și Austria. Programul favorizează incluziunea financiară a persoanelor cu venituri mici, a primilor antreprenori și a organizațiilor sociale.

1 ianuarie 1970


Sistem digital de raportare la SMURD, UPU și Ambulanță

Sub lupa actualității

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că speră ca de la 1 martie să fie implementat la nivel național un sistem digital de raportare pentru SMURD, Ambulanță și Unitățile de Primiri Urgențe, renunțându-se la utilizarea fișelor din hârtie, informează News.ro.

1 ianuarie 1970


BCR oferă 120 de joburi și 100 de poziții de internship la Târgul Angajatori de Top 2017 din București

Sub lupa actualității

Cu ocazia celui mai mare eveniment de carieră din România – Târgul Angajatori de Top 2017 din București – Banca Comercială Română a anunțat că oferă 120 de joburi și 100 de poziții de internship.

1 ianuarie 1970


Mihai Busuioc: Auditul performanței, un instrument esențial prin care Curtea de Conturi poate veni în sprijinul autorităților și al cetățenilor

Sub lupa actualității

Auditul performanței reprezintă un instrument esențial prin care Curtea de Conturi poate veni în sprijinul autorităților și al cetățenilor, prin constatările, concluziile și recomandările rezultate în auditurile realizate în domeniile de interes pentru decidenți și pentru opinia publică, ...

1 ianuarie 1970


Nivel record al finanțărilor obținute de România de la Grupul BEI în 2023 - 4,1 miliarde euro

Sub lupa actualității

România a înregistrat anul trecut un nivel record al finanțărilor obținute de la Grupul BEI, cu un total al angajamentelor financiare în valoare de 4,1 miliarde de euro, cel mai mare nivel de până acum, conform unui comunicat al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor ...

1 ianuarie 1970


AFIR a publicat varianta consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-36, componenta F „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate”

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul instituției, www.afir.ro, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-36 „LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității” – componenta F „Sprijin pentru gestionarea, ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.