Cuvinte cheie » voluntariat

Perspective și priorități ale Corpului european de solidaritate

Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) intenționează ca în primăvara acestui an să prezinte o propunere legislativă pentru a conferi baza juridică necesară Corpului european de solidaritate. În acest scop, CE a lansat, săptămâna trecută, o consultare publică pentru a defini prioritățile-cheie și pentru a identifica modalitățile de implementare a Corpului european de solidaritate.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Voluntariatul în situații de urgență – experiență profesională și/sau în specialitate

Direct de la sursă

Guvernul a completat și modificat Statutul personalului voluntar din serviciile de urgență, în scopul îmbunătățirii cadrului legislativ de recunoaștere a activității de voluntariat la nivelul comunităților și, implicit, al creșterii numărului membrilor activi din serviciile voluntare. Astfel, activitatea de voluntariat în situații de urgență se va considera experiență profesională și/sau în specialitate, în funcție de tipul activității, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite, potrivit noilor norme.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.