Târg de Florii la MNȚR
Numărul 13, 9-15 apr. 2025 » Roza vânturilor
Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) găzduiește, în perioada 11 - 13 aprilie 2025, între orele 10.00 și 18.00, Târgul de Florii. „Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari. De vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie 2025, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea. Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri”, precizează organizatorii, într-un comunicat.
Intrarea este liberă.




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația