Telefonia mobilă, cel mai reclamat serviciu la ANCOM
Telex » Știri
27 iulie 2016
În primul semestru al anului 2016 Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a primit şi soluţionat peste 1310 reclamaţii de la utilizatorii de comunicaţii din România, cu 42% mai mult faţă de prima jumătate a anului trecut. Cele mai multe reclamaţii (593) au vizat aspecte referitoare la serviciile de telefonie mobilă. „Dintre toate categoriile de servicii (telefonie, internet, retransmisie a programelor audiovizuale, servicii poştale), cele mai numeroase plângeri primite de Autoritate în primele şase luni ale anului se referă la serviciile de telefonie mobilă (45% din totalul problemelor semnalate), urmate de serviciile poştale (14%), serviciile de acces la internet fix (12%), portarea numerelor de telefon (8%) şi serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale (7%)”, se precizează într-un comunucat al ANCOM. Calitatea serviciilor de comunicaţii electronice este cel mai des subiect reclamat la ANCOM, pe fondul creşterii exigenţei utilizatorilor, dar şi a diversificării serviciilor, sesizările cu acest obiect primite de Autoritate în prima parte a anului fiind în număr de 182, urmate de sesizările referitoare la facturarea serviciilor (156 de petiţii), contractele încheiate la distanţă (129 de petiţii) şi lipsa de informare sau informarea necorespunzătoare a utilizatorilor de către furnizori (121 de petiţii).




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”