Transportul aerian de pasageri a înregistrat în primul semestru o creştere cu 7,5%
Numărul 34, 4-10 sept. 2018 » Breviar statistic
Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul în primul semestru din 2018 a fost de peste 9,94 milioane persoane, în creştere cu 7,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă – Bucureşti, cu peste 3,203 milioane pasageri îmbarcaţi şi 3,126 milioane pasageri debarcaţi, Cluj-Napoca, cu 661.600 pasageri îmbarcaţi şi 635.400 pasageri debarcaţi, şi Traian Vuia – Timişoara, cu 357.400 pasageri îmbarcaţi şi 373.500 pasageri debarcaţi.
În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde provin pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt Londra Luton (417.549 pasageri), Milano-Bergamo (220.930), München (195.660), Roma-Ciampino (157.134), Tel Aviv (155.386), Madrid-Barajas (146.147), Istanbul-Ataturk (117.277), Viena (115.855), Frankfurt-Main (111.412) şi Amsterdam (111.104).
În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton (432.571 pasageri), Milano-Bergamo (219.732), München (204.906), Roma-Ciampino (158.863), Tel Aviv (154.305), Madrid-Barajas (145.002), Istanbul-Ataturk (119.077), Viena (118.112), Amsterdam (116.589), Frankfurt-Main (112.324).
Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost Italia – 844.427 pasageri, Regatul Unit – 682.216, Germania – 622.163, Spania – 393.482, Franţa – 231.762, Israel – 158.416, Belgia – 156.887, Turcia – 144.104 şi Olanda – 137.040.
După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Italia – 852.180 pasageri, Regatul Unit – 709.940, Germania – 651.336, Spania – 398.898, Franţa – 237.064, Belgia – 160.387, Israel – 157.409, Turcia – 146.485 şi Olanda – 143.013.
Cele mai însemnate ponderi în transportul intern au fost înregistrate pentru aeroporturile Henri Coandă – Bucureşti (49,2% din numărul total de pasageri îmbarcaţi), Cluj-Napoca (18,4%) şi Traian Vuia – Timişoara (15,1%).




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”