UE are nevoie de propria sa Trezorerie pentru a emite Eurobonduri, spune comisarul pentru Economie
Telex » Știri
10 aprilie 2024
Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că blocul comunitar ar trebui să înființeze o Trezorerie centrală care să poată finanța obiective comune, prin emiterea de Eurobonduri, în condițiile în care UE se confruntă cu solicitări mari de cheltuieli pentru a-și consolida sectorul apărării, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. "Nu am nicio îndoială că UE ar beneficia foarte mult de pe urma unor active sigure permanente care să reflectă mărimea economiei sale. Sunt, de asemenea, convins că obiectivul nostru final ar trebui să fie înființarea unei capacități fiscale centrale la nivelul UE", a spus Paolo Gentiloni la o conferință organizată la Bruxelles.
Luna trecută, liderii UE au discutat în mod formal posibilitatea emiterii unor obligațiuni comune pentru a finanța cheltuielile cu apărarea, un moment care ar putea însemna o consolidare semnificativă a blocului comunitar.
Gentiloni a spus marți că o serie de instituții, inclusiv Fondul Monetar Internațional, OCDE și Banca Centrală Europeană, au sprijinit astfel de idei în trecut. În schimb, Comisia Europeană a refuzat să includă aceste propuneri atunci când UE a discutat reformarea regulilor fiscale europene, din cauza dificultății dezbaterilor, a spus Gentiloni.
"Însă acum a venit timpul să începem această discuție", a apreciat comisarul european.
Anterior, comisarul european pentru Industrie, Thierry Breton a îndemnat blocul comunitar să analizeze cheltuirea a 100 de miliarde de euro, într-un moment în care UE vrea să majoreze producția de muniție și sisteme de apărare aeriană.
Însă discuția cu privire la obligațiuni comune pentru a finanța cheltuielile cu apărare riscă să fie una dificilă. Cu prilejul unui summit care a avut loc luna trecută, premierul olandez Mark Rutte a spus că emiterea de obligațiuni comune pentru apărare este o linie roșie. "Asta ar duce la un moment de tip Hamilton", le-a spus Mark Rutte jurnaliștilor, făcând referire la un pas decisiv care a dus la crearea guvernului federal american. "Asta ar fi un pas foarte fundamental pe care nu îl susțin. Sunt pentru un colectiv de țări suverane, nu pentru o federație", a subliniat Mark Rutte.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”