UE intenționează să înființeze 12 universități europene, până în 2021
Numărul 18, 21-27 mai 2019 » Direct de la sursă
CE propune alocarea suplimentară în 2019 a 100 milioane euro pentru programele de cercetare și pentru cele de mobilitate pentru studenți
Comisia Europeană (CE) a propus creșterea cu 100 milioane euro a fondurilor alocate, în acest an, programelor emblematice ale UE, Orizont 2020 și Erasmus+, fondurile suplimentare urmând să contribuie la consolidarea răspunsului UE în fața unor provocări majore precum schimbările climatice și la adaptarea, în continuare, a sectorului educației la nevoile pieței forței de muncă.
Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, din cele 100 de milioane euro suplimentare, 80 de milioane euro vor fi destinate sprijinirii cercetării în domeniul climei în cadrul programului Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE. Fondurile vor contribui la realizarea obiectivului de alocare a 35% din bugetul programului Orizont 2020 pentru cercetarea în domeniul climei. Restul de 20 milioane euro vor sprijini programul UE pentru educație, formare, tineret și sport în Europa, Erasmus+. Banii vor contribui, de asemenea, la crearea de universități europene, o nouă inițiativă a UE care va constitui o piatră de temelie a spațiului european al educației până în 2025. Până în 2021, UE își propune să înființeze 12 universități europene care să le permită studenților să obțină o diplomă prin combinarea studiilor în mai multe țări ale UE, contribuind astfel la competitivitatea internațională a universităților europene în UE și în întreaga lume.
Propunerea CE necesită aprobarea Parlamentului European și a Consiliului. (Al.R.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”