UE își consolidează securitatea cibernetică cu ajutorul criptografiei post-cuantice
Numărul 24, 25 iun. - 1 iul. 2025 » Conectarea la era digitală
Statele membre ale UE, sprijinite de Comisia Europeană (CE), au publicat o foaie de parcurs și un calendar pentru a începe să utilizeze o formă mai complexă de securitate cibernetică, așa-numita criptografie post-cuantică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. „Pe măsură ce intrăm în era cuantică, criptografia post-cuantică este esențială pentru a asigura un nivel ridicat de securitate cibernetică, consolidând sistemele noastre împotriva amenințărilor viitoare. Foaia de parcurs privind criptografia post-cuantică oferă o direcție clară pentru a asigura securitatea solidă a infrastructurii noastre digitale”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
Tehnologiile cuantice pot îndeplini sarcini complexe și pot conduce la soluții pentru provocările globale actuale, inclusiv schimbările climatice, detectarea dezastrelor naturale și găsirea de noi soluții în domeniul asistenței medicale. Potențialul tehnologiei cuantice de a aduce beneficii societale este însoțit de riscuri pe care utilizarea sa abuzivă le poate prezenta pentru securitatea cibernetică a comunicațiilor și a infrastructurii noastre conectate. O soluție eficientă la aceste provocări este criptografia post-cuantică, care utilizează metode de criptare bazate pe probleme matematice complexe pe care chiar și computerele cuantice le găsesc dificil de rezolvat.
Toate statele membre ar trebui să înceapă tranziția către criptografia post-cuantică până la sfârșitul anului 2026. În același timp, protecția infrastructurilor critice ar trebui să treacă la PQC cât mai curând posibil, cel târziu până la sfârșitul anului 2030, informează Executivul comunitar. Ca răspuns la recomandarea Comisiei publicată la 11 aprilie 2024, Grupul de cooperare NIS a elaborat strategia, reflectând necesitatea ca Europa să acționeze acum, pe măsură ce dezvoltarea calculatoarelor cuantice avansează rapid.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”