Un nou pachet de măsuri sociale și economice, ce va fi aplicat de la 1 iulie
Numărul 20, 25-31 mai 2022 » Direct de la sursă
Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Executivului. Noile măsuri vor avea în vedere: ▪ amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă; ▪ acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public; ▪ acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie a.c.
Potrivit aceleiași surse, Guvernul va adopta și o serie de măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel: ▪ diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială; ▪ suspendarea angajărilor la stat; ▪ creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei; ▪ accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”