Unirea Principatelor Române, marcată printr-o expoziție de pictură la Muzeul Cotroceni
Numărul 2, 24-30 ianuarie 2017 » Roza vânturilor
Muzeul Național Cotroceni găzduiește, începând de săptămâna trecută, expoziția de pictură contemporană Cotroceni – Culorile Istoriei a artistului plastic Valentin Tănase.
Expoziția este dedicată aniversărilor istorice din cursul anului 2017, precum împlinirea a 140 de ani de la cucerirea independenței de stat a României, 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz, împlinirea a 90 de ani de la trecerea în neființă a regelui Ferdinand I al României.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din București și Studioul de Arte Plastice al Armatei și deschide seria manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, inițiate de Muzeul Național Cotroceni, informează instituția, într-un comunicat.
În Spațiile medievale ale muzeului pot fi admirate, în cadrul expoziției, picturi reprezentând momente definitorii din istoria statului român și personalități care au avut o contribuție semnificativă la crearea României moderne și al căror nume este legat de ansamblul de la Cotroceni.
Publicul poate admira lucrările amintite până la 5 februarie. Mai multe informații privind programul de vizitare și costul biletelor sunt disponibile la www.muzeulcotroceni.ro.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”