Vicepreședinte BCE: Băncile din UE pot supraviețui impactului crizei provocate de pandemie
Telex » Știri
29 iulie 2020
Majoritatea băncilor din Uniunea Europeană sunt suficient de puternice pentru a supravieţui impactului crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), susţine Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg, citată de Agerpres. „În câteva zile, BCE va publica o analiză privind vulnerabilităţile băncilor, un substitut la testele de stres. Există toate indiciile că, având un grad de solvabilitate ridicat, majoritatea băncilor europene pot face faţă unui declin de 9% al PIB-ului şi ar putea supravieţui doi ani – perioada necesară ca economia să revină la nivelul înregistrat înaintea pandemiei”, a declarat Luis de Guindos într-un interviu acordat site-ului spaniol de ştiri El Independiente.
Totuşi, a avertizat De Guindos, băncile trebuie „să fie extrem de prudente” cu distribuirea dividendelor, indicele mediu de adecvare a capitalului la creditorii europeni fiind de aproximativ 15%.
BCE recomandă suspendarea plăţii dividendelor, a explicat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene. Acesta a adăugat: „Profiturile băncilor nu ar trebui folosite la plata dividendelor, ci pentru a sprijini suplimentar creditarea”.
Conform estimărilor analiştilor, băncile europene se vor confrunta în următorii trei ani cu pierderi de pe urma creditelor neperformante de până la 400 miliarde de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”