Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația

Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația

Numărul 1, 14-20 ian. 2026  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Pentru joi, 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naționale, sunt programate în întreaga țară mii de manifestări. Începând cu școlile de toate gradele și terminând cu cel mai înalt for științific și cultural al României, sunt prevăzute acțiuni cu un pronunțat caracter sărbătoresc. Celebrarea acestei zile a intrat, astfel, pentru totdeauna în conștiința publică drept omagiul adus de generațiile care s-au succedat până acum poetului nepereche Mihai Eminescu în contextul cinstirii întregii culturi naționale.

Se vor desfășura, într-o amplă și profundă manifestare în spirit popular, evenimente care vor exprima cald, emoționant, respectul, admirația și voința de a îmbogăți cu noi creații zestrea culturală inestimabilă a unei întregi națiuni.

Chiar și la o sumară trecere în revistă a programelor stabilite pentru ziua de 15 ianuarie a.c. apare cât se poate de clar că prețuirea tradițiilor, ca parte componentă a afirmării identității naționale, reprezentând, și în acest mod, un puternic impuls pentru păstrarea și consolidarea continuă, pe cele mai diverse planuri, a patrimoniului public, generator permanent de noi valori autentice.

Spectacole prezentate de elevi, expozițiile celor mai tineri artiști plastici, recitalurile de poezie, lansările de carte, retrospectivele organizate de muzee, concertele formațiunilor muzicale de amatori și profesioniști, repertoriul teatral special, proiecțiile de filme documentare și artistice, concursurile tematice, reuniunile științifice, toate vor pune, cu siguranță, în relief nu numai un parcurs istoric remarcabil, ci și resurse creative ale prezentului cu viziuni optimiste care privesc viitorul.

În deceniul și jumătate de când este marcată Ziua Culturii Naționale s-au acumulat valori cultural-artistice care conferă patrimoniului național românesc un loc și un rol de excepție la scară universală. Faptul este atestat și de numeroasele evenimente programate peste hotare, în special de filialele Institutului Cultural Român.

O caracteristică evidențiată mai ales de recentele ediții ale Zilei Culturii Naționale constă în promovarea acelor modalități de expresie care îmbină armonios mijloacele clasice de comunicare cu cele oferite de noile tehnologii. În acest circuit novator, s-au înscris nu numai multe televiziuni și posturi de radio, ci și rețelele sociale. Avem de-a face cu un fenomen cultural de masă, definitoriu pentru o societate care dorește să se alinieze celor mai de seamă tendințe manifestate în prezent pe plan european și global.

O altă caracteristică vizează înmulțirea studiilor dedicate lui Mihai Eminescu și, în general, istoriei culturii românești. De-a lungul timpurilor, au apărut numeroase lucrări consacrate literaturii, muzicii, artelor vizuale, teatrului, cinematografiei din țara noastră. În perioada actuală se remarcă un interes deosebit pentru elaborarea unor studii de sinteză care privesc cultura românească, în ansamblu. În acest mod, este integrată mai puternic, organic, cultura în istoria națională.

Prin urmare, putem aprecia, cu deplin temei, că ediția din acest an a Zilei Culturii Naționale va aduce un plus de cunoaștere, de apreciere față de realizările înaintașilor și față de creațiile contemporane în cele mai diverse domenii ale artei și culturii. Se oferă, astfel, publicului larg, noi și atractive prilejuri de omagiere a tot ceea ce este mai prețios în existența fiecăruia și a tuturor laolaltă, sub semnul emblematic al operei nemuritoare a lui Mihai Eminescu. 

(Surse foto: freepik.com, wikimedia.org, 123rf.com)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.