Adrian Tănase (BVB): Bursa românească este stabilă
şi funcţională, oferă lichiditate şi dă dovadă de rezilienţă

Adrian Tănase (BVB): Bursa românească este stabilă și funcțională, oferă lichiditate și dă dovadă de reziliență

Telex » Știri 9 aprilie 2020  

Bursa de Valori Bucureşti este stabilă, oferă lichiditate şi dă dovadă de rezilienţă, iar prin intermediul ei statul poate finanţa deficitul fiscal şi susţine proiecte de investiţii publice, a afirmat Adrian Tănase, CEO al BVB, într-un comunicat citat de Agerpres. „Prin intermediul Bursei, statul îşi poate finanţa deficitul fiscal, poate susţine proiecte de investiţii publice şi poate sprijini continuarea activităţii companiilor puternic afectate de pandemia de coronavirus. (...) Am reuşit să îndeplinim rolul fundamental al Bursei, chiar şi în această situaţie excepţională existentă la nivel internaţional, în care au fost sistate multe activităţi economice, şi am oferit investitorilor posibilitatea de a avea acces la lichidităţile investite în active mobiliare, într-o perioadă în care nevoia de resurse a crescut semnificativ. S-a demonstrat încă o dată – dacă era nevoie – cât de importantă este funcţia socială şi economică pe care o îndeplinesc pieţele bursiere reglementate”, a spus Adrian Tănase.

Conform comunicatului, toate pieţele de capital din Uniunea Europeană au înregistrat scăderi la finalul primului trimestru din acest an, după ce pandemia de coronavirus a condus la sistarea activităţii în mai multe sectoare economice.

„Pieţele de capital au mai traversat perioade de criză în trecut, însă amplitudinea şi viteza de corecţie raportate la maximele atinse anterior au fost fără precedent. Una dintre cele mai severe crize de sănătate publica a trimis în teritoriu negativ toţi indicii principali ai burselor din Uniunea Europeană”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în rândul principalelor pieţe europene, situaţia de la finalul primului trimestru arată astfel: indicele DAX (Germania) înregistra -25%, indicele CAC 40 (Franţa) -26%, FTSE MIB (Italia) -27%, IBEX 35 (Spania) -29%. În regiunea Europei Centrale şi de Est, scăderile au fost de 28% în Ungaria şi de 30% în Polonia. Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut cu 23,6% la finalul primului trimestru.

„Niciun stat nu are capacitatea de a lupta simultan cu o criză sanitară şi cu una economică. Economia României are nevoie urgentă de pachete de măsuri şi de stimuli care să-i permită să se redreseze rapid şi să fie competitivă. Chiar dacă indicatorii economici şi macroeconomici pentru România sunt încă buni, e nevoie de măsuri economice fără precedent ca amploare şi extindere astfel încât redresarea activităţilor economice să nu fie pusă sub semnul întrebării”, a declarat Radu Hanga, preşedintele BVB.

La nivelul primului trimestru, la BVB, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 11,5 milioane de euro, iar valoarea totală de tranzacţionare pe toate tipurile de instrumente financiare a depăşit 740 de milioane de euro. La finalul lunii martie, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB era de aproximativ 84 miliarde lei, echivalentul a 17,5 miliarde euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.