Secretar de stat: În transporturi emisiile cresc; nu vom atinge „net zero” dacă domeniile nu vor performa unitar

Secretar de stat: În transporturi emisiile cresc; nu vom atinge „net zero” dacă domeniile nu vor performa unitar

Telex » Știri 25 aprilie, 9:41  

România nu va atinge „net zero” în 2050, conform strategiei pe termen lung, dacă nu se va înregistra o evoluție unitară din acest punct de vedere în toate domeniile cum ar fi transporturile sau construcțiile, a declarat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Ionuț Sorin Banciu, citat de Agerpres. El a menționat că industria din România, energofagă, nu a mai făcut față unei economii de piață reale și a fost închisă.

"Industria în România a performat din perspectivă climatică foarte bine, numai ca a performat după comunism, pentru că toate aceste industrii uriașe, energofage n-au mai făcut față unei economii de piață reale - și suntem acuzați că am dărâmat și am închis noi industria de dragul schimbărilor climatice. A fost o întâmplare și o tranziție de la un sistem economic centralizat la o economie de piață. Însă, sectorul clădiri, sectorul transporturi emit în continuare. În transporturi, emisiile cresc și este clar că nu vom putea atinge «net zero» dacă toate aceste domenii nu vor performa unitar. Avem ecosistemele naturale care absorb aceste emisii. Ne bazăm pe păduri, pe alte tipuri de ecosisteme naturale care să absoarbă emisiile pe care nu le vom putea reduce", a afirmat Banciu, la cea de-a treia ediție a Net Zero Carbon Summit.

Potrivit secretarului de stat, România are soluții industriale de captare a carbonului, de stocare și de utilizare, care sunt mai degrabă prototipuri și încă nu funcționează eficient și din perspectivă economică.

"Cred că semnalul Green Deal este clar pentru toată lumea. Toate sistemele economice, inclusiv industria, vor merge în direcția asta și costurile se vor reduce. Ați văzut ce s-a întâmplat cu energia eoliană, cu energia solară. Costurile au scăzut pentru că există o piață mai mare, există competiție și competiția duce la progres", a susținut demnitarul.

Banciu a subliniat că, în sistemul de tranzacționare a certificatelor de emisii, emițătorii care depășesc pragurile vor trebui să cumpere aceste certificate.

"Există și o penalizare în cazul în care nu cumperi aceste certificate, cred că este un jur de 100 euro sau 200 euro pe tona de emisii. (...) Nu vrem penalizări, vrem acest comportament responsabil. Cert este că alocările gratuite de certificate de emisii vor fi din ce în ce mai reduse. Europa propune, în sprijinul competitivității, un mecanism de ajustare la graniță a prețului carbon - și mă uit la industria cimentului, dar și la altele precum fertilizanți, oțel, aluminiu. Propune o taxă pe carbon, pe importurile unor produse care, dacă n-ar fi taxate, ar fi mai competitive și ar încurca puțin mediul de business din Europa. Există aceste mecanisme, unele sunt prototip", a adăugat Ionuț Sorin Banciu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.