ARF: Toți operatorii de transport feroviar de călători sunt acum integrați și activi în sistemul Ghișeul Unic

ARF: Toți operatorii de transport feroviar de călători sunt acum integrați și activi în sistemul Ghișeul Unic

Telex » Știri 25 aprilie, 10:00  

Toți cei șase operatori de transport feroviar de călători care prestează servicii publice sunt integrați și activi în sistemul Ghișeul Unic dezvoltat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), cu sprijinul Informatica Feroviară. Potrivit informațiilor transmise Agerpres de către ARF, începând de miercuri, 24 aprilie, de la adresa www.bilete.infofer.ro se pot cumpăra, printr-o singură interogare, biletele pentru trenurile mai multor operatori pe rutele care nu sunt deservite direct de o singură companie de transport. Ultima companie care a fost integrată în sistemul Ghișeul Unic a fost Regio Călători.

Pentru trenurile unui singur operator, biletele se pot achiziționa în continuare prin platforma proprie a acestuia, precizează ARF.

Platforma online Ghișeul Unic - vânzări online, dezvoltată prin proiectul "Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători", a fost lansată public în iunie 2023.

Prin utilizarea platformei online, se pot achiziționa titluri de călătorie integrate, în conformitate cu actele normative în vigoare la călătoria pe calea ferată, pentru următoarele categorii de călători: adult - orice persoană (indiferent de vârstă) care plătește tariful integral de călătorie; copil - se consideră copii până cel mult la împlinirea vârstei de 10 ani, la data călătoriei, inclusiv cei până în 5 ani pentru care se solicită loc separat; elev - tinerii care urmează o formă de învățământ obligatoriu (gimnazial, profesional/liceal, postliceal) la o unitate de învățământ acreditată/autorizată din România; student - se consideră studenții români/străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România cu vârsta maximă de 26 ani.

De asemenea, se pot achiziționa titluri de călătorie integrate numai: pentru categoriile de clienți menționați mai sus pentru o călătorie simplă (pe un singur sens); la trenurile care circulă în trafic intern pentru care este disponibilă funcționalitatea de cumpărare; pentru un număr maxim de călători pe tranzacție, în funcție de tipul de vagon, astfel: șase locuri la vagoanele de clasă - loc pe scaun (clasa I-a, clasa a II-a), șase locuri la vagoanele cușetă cu șase paturi în cabină, patru locuri la vagoanele cușetă cu patru paturi în cabină, două locuri la vagoanele de dormit cu două paturi în cabină și la vagoanele de dormit în regim "single" (singur in cabină), trei locuri la vagoanele de dormit cu trei paturi în cabină; dacă la fiecare tren din ruta selectată se solicită pentru toți călătorii din tranzacție același tip de vagon; dacă se solicită loc separat pentru fiecare călător, la trenurile cu regim de rezervare.

Scopul cu care a fost concepută platforma online Ghișeul Unic a fost vânzarea de bilete la orice tren, indiferent de operatorul de transport de călători public feroviar care îl operează, și rezervarea locurilor la trenurile oricărui operator de transport de călători feroviar, potrivit ARF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.