Analiză: Peste 300.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri s-au tranzacţionat în Bucureşti în primele 9 luni

Analiză: Peste 300.000 de metri pătrați de spații de birouri s-au tranzacționat în București în primele 9 luni

Telex » Știri 14 noiembrie 2019  

A

PUBLICITATE
roximativ 50% din totalul spaţiilor de birouri tranzacţionate în Bucureşti, în primele nouă luni ale anului, au avut, în medie, suprafeţe de maximum 1.000 de metri pătraţi, relevă un studiu realizat de o agenţie de consultanţă imobiliară, citat de Agerpres. Astfel, din datele publicate de 24REAL, reiese faptul că, din ianuarie şi până în septembrie, la nivelul Capitalei s-au tranzacţionat peste 300.000 mp, iar până la finalul lui 2019 se estimează că volumul de tranzacţii pe piaţa de birouri va depăşi 400.000 mp. Analiza de specialitate arată, totodată, că majoritatea companiilor mici şi mijlocii îşi mută birourile o dată la doi ani şi jumătate.

„IMM-urile sunt nevoite să îşi reloce spaţiul pentru birouri, în medie, o dată la circa doi ani şi jumătate. Există o recurenţă a mutărilor deoarece apar tot timpul nevoi reprezentate fie prin necesitatea unui spaţiu mai generos, mai modern sau cu o locaţie centrală ori aflată în proximitatea unor puncte de interes, cum ar fi accesul la metrou sau o parcare subterană cu mai multe locuri. Pentru un IMM, spaţiul de lucru este al doilea ca importanţă după angajaţi, iar costul de închiriere este unul foarte important, acesta, în medie, putând ajunge până la 10-12% din cifra de afaceri, iar importanţa sa şi a modului în care este desfăşurată activitatea îl face mai atractiv pentru angajaţi şi pentru retenţia acestora, resursa umană fiind cel mai important factor în ecuaţia unui business”, afirmă Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.