BNR: Deficitul de cont curent a crescut la 2,5 miliarde de euro în primul semestru

BNR: Deficitul de cont curent a crescut la 2,5 miliarde de euro în primul semestru

Numărul 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016  »  Breviar statistic

În perioada ianuarie-iunie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,507 miliarde de euro, comparativ cu 374 de milioane de euro în perioada ianuarie-iunie 2015; în structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,114 miliarde de euro, respectiv cu 1,067 miliarde de euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 71 de milioane de euro, iar balanța serviciilor, un excedent majorat cu 119 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României (BNR).

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,036 miliarde de euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,561 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 475 de milioane de euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 68,908 miliarde de euro la 30 iunie 2016 (78,1% din total datorie externă), în scădere cu 2,5% față de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2016 nivelul de 19,348 miliarde de euro (21,9% din total datorie externă), nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie-iunie 2016, datoria externă totală a scăzut cu 1,778 miliarde de euro; în structură, datoria negarantată public a scăzut cu 1,250 miliarde de euro, datoria autorității monetare s-a redus cu 320 de milioane de euro și datoria publică a scăzut cu 208 milioane de euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 30,5% în perioada ianuarie-iunie 2016, comparativ cu 35% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost 6,3 luni la 30 iunie 2016, comparativ cu 6,4 luni la 31 decembrie 2015. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2016 a fost de 101,3%, comparativ cu 99,5% la 31 decembrie 2015.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.