Câștigul salarial mediu brut pe economie, 3.108 lei în februarie

Câștigul salarial mediu brut pe economie, 3.108 lei în februarie

Numărul 13-14, 11-24 aprilie 2017  »  Breviar statistic

În luna februarie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.108 lei, cu 1,9% mai mic decât în luna ianuarie 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.236 lei, în scădere față de luna precedentă cu 64 lei (‐2,8%).

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (5.631 lei), iar cele mai mici, în hoteluri și restaurante (1.351 lei).

În luna februarie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mic față de luna ianuarie 2017, ca urmare a acordării în lunile precedente a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe sau sărbători, al 13‐lea salariu), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (în funcție de contracte) sau a angajărilor de personal cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează: cu 41,1% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 32,4% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale); între 10% și 22,5% în activități de editare, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), depozitare și activități auxiliare pentru transport, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, tranzacții imobiliare; între 4,5% și 10% în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activități profesionale, științifice și tehnice, telecomunicații, comerț cu ridicata și cu amănuntul, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției, captarea, tratarea și distribuția apei, extracția minereurilor metalifere.

Creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de aplicarea prevederilor legale, precum și de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri, de realizările de producție ori încasările mai mari (în funcție de contracte). Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s‐au înregistrat astfel: cu 12,9% în activități de spectacole, culturale și recreative, respectiv cu 7,7% în alte activități de servicii; între 4,5% și 6,5% în fabricarea de mobilă, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, fabricarea produselor textile, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor (inclusiv activități de recuperare a materialelor reciclabile; activități și servicii de decontaminare); între 2% și 4,5% în tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), hoteluri și restaurante, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), alte activități industriale n.c.a., agricultură, vânătoare și servicii anexe.

În sectorul bugetar s‐au consemnat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în administrație publică (+7,5%) și în învățământ (+2,5%). Câștigul salarial mediu net a scăzut ușor în sănătate și asistență socială (‐1,2%) comparativ cu luna precedentă.

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!