CECCAR Mehedinți: Curs de fiscalitate pentru prezentarea modificărilor legislative din perioada decembrie 2018-aprilie 2019
Numărul 18, 21-27 mai 2019 » Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Mehedinți a organizat, la mijlocul lunii aprilie, un curs de Fiscalitate, susținut de Dumitrescu Serju, șeful Biroului stagiu și dezvoltare profesională continuă din cadrul filialei Corpului, la care au participat aproximativ 150 de experți contabili și contabili autorizați din județ.
În prima parte, lectorul a prezentat modificările legislative cu incidență fiscală din perioada decembrie 2018-aprilie 2019. Aspectele teoretice au fost însoțite, în cea de-a doua parte a cursului, de studii de caz ce au vizat aspecte privind facilitățile în construcții introduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, regimul contabil și fiscal al veniturilor din activități independente, calculul obligațiilor fiscale și raportarea acestora în Declarația unică, respectiv implicațiile contabile și fiscale ca urmare a derulării unei oferte de obligațiuni.
De asemenea, au fost abordate spețe privind impozitarea veniturilor din dobânzi realizate în România de către nerezidenți, modalitatea de calcul a obligațiilor fiscale pentru veniturile obținute din arendarea terenurilor agricole și modul de facturare și raportare a serviciilor de învățământ la distanță, furnizate de un prestator din România pentru o persoană fizică din Germania.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic