FAO: Prețurile mondiale la alimente au crescut în aprilie

FAO: Prețurile mondiale la alimente au crescut în aprilie

Numărul 17, 14-20 mai 2019  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în aprilie, comparativ cu luna precedentă, stimulat de o relansare a prețului lactatelor și al cărnii, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres. Reamintim că FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În aprilie, acest indice a avut o valoare de 170,1 puncte, în creștere față de 167,5 puncte în martie. Este cel mai ridicat nivel din iunie 2018 dar indicele rămâne cu 2,3% sub nivelul înregistrat în aprilie 2018.

FAO a subliniat că prețul lactatelor a crescut în aprilie cu 5,2% față de luna precedentă, în urma majorării cererii pentru importurile de lapte praf, unt și brânză. Este a patra lună de creștere a prețului lactatelor. Prețul cărnii a urcat cu 3%, în urma majorării cererii în Asia, și în special în China, unde extinderea epidemiei de pestă porcină a afectat piața locală. De asemenea, prețul uleiurilor vegetale și al zahărului a crescut, dar a scăzut prețul cerealelor cu 2,8%, a patra lună de declin consecutiv.

În prima sa estimare pentru 2019, FAO previzionează că producția mondială de cereale va crește cu 2,7% anul acesta, la nivelul record de 2,722 miliarde tone, comparativ cu 2018. „Ne așteptăm la o creștere de 5% a producției de grâu, de 2,3% a producției de porumb și de 5,4% a producției de orz”. Consumul global de cereale ar urma să se majoreze anul acesta cu cel puțin 1,1%, pe fondul creșterii populației mondiale, a previzionat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.