INS: 900.000 lei – pragurile valorice Intrastat pentru anul 2017

INS: 900.000 lei – pragurile valorice Intrastat pentru anul 2017

Numărul 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017  »  Curier legislativ

Actul normativ care stabilește pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intracomunitar cu bunuri în anul 2017 a fost publicat recent în Monitorul Oficial (nr. 1005/14.12.2016). Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică (INS) nr. 1.302/2016 prevede că pragurile valorice Intrastat pentru anul viitor sunt de 900.000 lei atât pentru expedierile intracomunitare de bunuri, cât și pentru introducerile intracomunitare de bunuri.

Pragurile valorice Intrastat reprezintă valori maxime ale schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici sunt scutiți să transmită declarația Intrastat, se arată pe www.intrastat.ro. Pragurile se stabilesc separat pentru fiecare flux și pot avea valori diferite pentru introducerile, respectiv pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Informațiile privind pragurile valorice Intrastat se publică anual, în Monitorul Oficial, la sfârșitul anului anterior celui pentru care pragurile valorice sunt în vigoare. Operatorii economici furnizori de date Intrastat trebuie să transmită lunar la INS, în format electronic, o declarație statistică în care să specifice introducerile și expedierile de bunuri.

Obligația furnizării datelor pentru sistemul statistic Intrastat le revine operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiții:
– sunt înregistrați în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (au cod de identificare fiscală);
– realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
– valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri, respectiv expedieri, depășește nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru fiecare an.

Declarațiile trebuie să conțină informații privind fluxul (introduceri/expedieri); perioada de referință; datele de identificare ale firmei; țara de destinație/țara de expediție; cod marfă (8 cifre conform Nomenclatorului Combinat); natura tranzacției; modul de transport; termenii de livrare; cantitatea în kg; cantitatea în unitate de măsură suplimentară; valoarea facturată; valoarea statistică.

Termenul-limită de transmitere a datelor Intrastat la INS este data de 15 a lunii următoare celei de referință.

Potrivit ordinului citat, operatorii economici care în cursul anului 2016 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale UE, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri (expedieri, respectiv introduceri de bunuri), depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite, trebuie să completeze și să transmită la INS declarații statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2017.

De asemenea, actul normativ mai stabilește că în cursul anului 2017 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intracomunitare de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2017. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2017 a expedierilor și/sau a introducerilor intracomunitare de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri.

Reamintim că pentru anul 2016 pragurile au fost stabilite la nivelul de 900.000 lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri, respectiv 500.000 lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.