Punctele de suspensie
Numărul 19-20, 22 mai - 4 iunie 2018 » La început a fost cuvântul...
Mai mulți cititori ne-au solicitat detalieri referitoare la motivele care ne-au determinat să folosim punctele de suspensie (…) în supratitlurile și titlurile unor rubrici ale publicației noastre (de exemplu, „La început a fost cuvântul…”, „Umor… profesional”). Răspundem cu plăcere și acestei solicitări deoarece ne oferă încă un prilej de a sublinia utilitatea folosirii elementelor de punctuație pentru a conferi mai multă claritate, un plus de expresivitate comunicării, în relațiile de serviciu, la redactarea textelor oficiale, dar și în alte împrejurări.
Să începem cu definiția. Punctele de suspensie indică întreruperea unei expuneri, pauzele în vorbire, omisiunile dintr-un text. Punctele de suspensie marchează starea afectivă a vorbitorului, a autorului unui text față de cele expuse. Ele se pot regăsi în orice segment al enunțului (la început, în interior sau la final) ori chiar în interiorul cuvântului. Se folosesc și în asociație cu alte semne de punctuație, precum semnul întrebării și semnul exclamării (la care ne vom referi în alte însemnări programate pentru rubrica de față).
Dicționarele rețin cel puțin opt situații în care se recurge la puncte de suspensie.
1) Când se întrerupe definitiv un enunț neterminat. Bunăoară: „Cine știe?...”;
2) Când se întrerupe momentan cursul vorbirii. De exemplu: „Voi spune… negreșit voi spune…”;
3) Când se recurge la ruptura dintre fragmentele unui text. De pildă: „… și va veni o zi în care…”;
4) Când se recurge la omisiuni de text, inclusiv în materie de citate. De obicei, aceste omisiuni sunt indicate prin paranteze (…);
5) Când se înlocuiesc cuvinte prin gesturi, respectiv când sunt consemnate așa-numitele replici mute. Este marcată, astfel, absența răspunsului în mai multe ipostaze, de la întârzierea respectivului răspuns la șovăială, până la dificultatea derulării unui dialog din cele mai diverse cauze. Se recurge la linia de dialog urmată de puncte de suspensie (– …);
6) Când se izolează o interjecție, cum ar fi „Hi… murgule!...”;
7) Când se izolează un adverb de afirmație: „Da, da…”;
8) Când se fragmentează finalul unor enunțuri, cum ar fi „Locurile sfinte… lemn sfânt…” (citat din B. Ș. Delavrancea).
În concluzie, recursul la punctele de suspensie se justifică în numeroase situații în care redarea în scris a unei stări de spirit, a unei idei, a unui context etc. nu este posibilă, într-o manieră expresivă, fără… puncte de suspensie. Bineînțeles, se impune să ne limităm la strictul necesar, întrucât orice exagerare are, de regulă, un efect contrar celui dorit. (T. B.)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic