Undercloud aduce teatrul independent în centrul istoric

Undercloud aduce teatrul independent în centrul istoric

Numărul 18-19, 2-15 august 2016  »  Roza vânturilor

Festivalul Internațional de Teatru Independent Undercloud se va desfășura anul acesta într-un spațiu nou, în centrul Capitalei: ARCUB Gabroveni, clădire emblematică pentru istoria Bucureștiului. Evenimentul, aflat la a IX-a ediție, va avea loc în perioada 22-31 august și propune un sfârșit de vară cu spectacole și evenimente culturale din țară și din străinătate.

Festivalul, organizat de Asociația Mișcarea Undercloud, cu sprijinul ARCUB, este prima manifestare din România dedicată teatrului independent și promovează dramaturgia de valoare, oferindu-le spectatorilor un produs cultural „viu”, actual și necesar.

Ediția a IX-a a Festivalului Undercloud va cuprinde spectacole din Anglia, Franța, Rusia, Republica Moldova, Israel și Grecia. O noutate o reprezintă introducerea unei secțiuni noi în competiție, One-man / one-woman show, care va aduce în prim-plan o formă de teatru ofertantă și prolifică pe scenele românești și internaționale. Pe lângă aceasta, publicul se va delecta cu producțiile înscrise la secțiunile Concurs, Invitați din România și Invitați din străinătate.

Alături de spectacolele de teatru vor avea loc și evenimente conexe, precum lansări de carte, workshopuri, masterclass-uri ținute de personalități din lumea teatrului românesc, dar și de invitați din străinătate. De asemenea, festivalul va marca cei 100 de ani împliniți de la inițierea mișcării DADA.

Undercloud se desfășoară sub egida programului european Europe for Festivals. Festivals for Europe. Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate susținerii candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii – București 2021.

Mai multe detalii despre festival sunt disponibile pe site-ul www.undercloud.ro și pe pagina de Facebook, facebook/undercloudfestival. (O.P.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.