129 milioane euro pentru facilitarea accesului la apă potabilă în România
Telex » Știri 25 septembrie 2017
129 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în șase proiecte menite a asigura facilitarea accesului la apă potabilă în România, informează Reprezentanţa Comisiei Europene în România. „Cele șase proiecte reprezintă exemple concrete ale solidarității europene. Toate regiunile ar trebui să aibă acces la apă curată, însă în România și în alte regiuni din Europa, acest lucru nu este încă în totalitate realizat. Grație acestor proiecte finanțate de UE, sute de mii de români vor putea beneficia de apă potabilă în fiecare zi”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.
- îmbunătățirea sistemului de tratare a apelor uzate în județul Bacău (15,7 milioane de euro);
- îmbunătățirea accesului la apă curată pentru peste 155.000 de locuitori din județul Bistrița-Năsăud (8,6 milioane de euro);
- conectarea a aproximativ 380.000 de persoane la o rețea modernă de distribuție a apei și canalizare în județul Brașov (17,4 milioane de euro);
- conectarea a 110.000 de locuitori din zona Văii Jiului (în judeţul Hunedoara) la o rețea modernă de distribuție și tratare a apei (60,7 milioane de euro);
- ameliorarea calității apei și mai buna protecție a mediului în județul Tulcea, în vecinătatea Deltei Dunării, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO (8,2 milioane de euro);
- extinderea și/sau renovarea infrastructurii de apă potabilă (puțuri, rezervoare, rețea de distribuție etc.) în județul Vâlcea (18,5 milioane de euro).
O istorie a banilor românești, reconstituită „vizual” într-un celebru muzeu
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă