13 iulie – Ziua Națională a Contabilului Român
Numărul 26-27, 10-23 iulie 2018 » Agenda CECCAR
Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment cu tradiție care susține și promovează profesia contabilă din România, va fi aniversată, începând din acest an, la data de 13 iulie.
În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România ca organism profesional independent, prin Decretul Regal nr. 3.036, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră. Prin acest demers, România s-a alăturat, la nivel european, marilor puteri economice – Regatul Unit, Italia și Germania, țări în care profesia de expert contabil era legiferată și unde existau societăți de contabili oficial recunoscute.
Inițiativa modificării datei la care vor avea loc anual manifestările dedicate profesiei contabile a fost dezbătută și aprobată de Conferința Națională a CECCAR din 14 aprilie a.c., desfășurată în județul Alba.
Ajunsă anul acesta la a XIV-a ediție, Ziua Națională a Contabilului Român este sărbătorită în mod unitar în toată țara sub patronajul filialelor CECCAR pentru promovarea rolului important pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și societate.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”