15-18 ianuarie 2024: Zilele Culturii Naționale la MNLR

15-18 ianuarie 2024: Zilele Culturii Naționale la MNLR

Numărul 1, 10-16 ian. 2024  »  Roza vânturilor

În perioada 15-18 ianuarie a.c., Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) va găzdui – la sediul din Strada Nicolae Crețulescu 8, la cel din Calea Griviței 64-66, precum și la Casele memoriale ale instituției – o serie de evenimente dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, dar și publicului general, incluse în proiectul Zilele Culturii Naționale la MNLR. Astfel, potrivit reprezentanților Muzeului, MNLR își așteaptă vizitatorii cu patru expoziții (de carte contemporană pentru copii, de pictură, de ilustrații de carte și de fotografie); două sesiuni de lecturi interactive pentru copii (în parteneriat cu Asociația De Basm); o discuție-atelier cu ilustratorii de cărți pentru copii; lecturi în Braille și în limba semnelor; un concert susținut de Ansamblul de băieți al Corului de Copii Radio, ateliere de benzi desenate, ateliere de interpretare, de inventat cuvinte și activități de educație muzeală, concerte, demonstrații de aikido, de șah și scrimă. Pentru publicul larg, MNLR a pregătit lecturi publice de proză, concerte, dezbateri literare, conferințe despre improvizație și jazz, precum și spectacole de teatru.

Astăzi, 15 ianuarie 2024, expoziția de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8 va putea fi vizitată gratuit.

Proiectul Zilele Culturii Naționale la MNLR este realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.

Cei interesați pot consulta programul complet al evenimentelor, aici.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.