22 milioane de euro garantate de Fondul European de Investiții, puse la dispoziția microîntreprinderilor
Telex » Știri
6 iulie 2016
Fondul European de Investiţii şi Libra Internet Bank au semnat astăzi un acord de garantare în cadrul Programului european pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI), cu fonduri de la Uniunea Europeană. Prin acest parteneriat, Libra Internet Bank va acorda microîntreprinderilor împrumuturi în valoare totală de 22 milioane euro. Programul EaSI va permite băncii să ofere şanse mai mari de acces la finanţare pentru microîntreprinderi, atât pentru investiţii, cât şi pentru susţinerea activităţii curente. „Acest acord vine în completarea celor semnate anul trecut în beneficiul întreprinderilor româneşti care nu dispun de suficiente garanţii colaterale pentru a avea acces la microfinanţare”, a declarat Cristina Dumitrescu, Microfinance Manager – Fondul European de Investiţii.
Potrivit directorului general al Libra Internet Bank, Emil Bituleanu, fondurile sunt puse la dispoziţia băncii pentru doi ani, iar valoarea maximă a creditului poate ajunge la 25.000 de euro (111.000 lei). Împrumutul poate fi contractat pe o perioadă de maximum şase ani. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderi (firme cu mai puţin de 10 angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 2 milioane euro), profesiile liberale, agricultorii. Garanţia EaSI va fi de 75%, iar comisionul de garantare va fi zero.
Precizăm că Programul UE pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI) este un instrument de finanţare la nivelul UE menit să promoveze crearea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, să garanteze o protecţie socială adecvată, să lupte împotriva excluziunii sociale şi a sărăciei şi să creeze condiţii mai bune de muncă. (Al.R.)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil