28 februarie, termenul-limită pentru depunerea Declarației 205
Numărul 5, 14-20 februarie 2017 » Direct de la sursă
Ultima zi a lunii februarie a.c. (28 inclusiv) este data-limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună declarația privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit – Formularul 205 – la organul fiscal competent, pentru veniturile obținute în anul 2016, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
„Veniturile pentru care există obligația depunerii Formularului 205 sunt cele din dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, din premii, din jocuri de noroc cu impunere finală, precum și veniturile din alte surse așa cum sunt menționate la art. 114, respectiv art. 117 din Codul fiscal. Formularul 205 se depune și de către organizatorii/platitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societățile de administrare a investițiilor/societățile de investiții autoadministrate, pentru veniturile pentru care nu au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Codul fiscal, și anume: câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii; și venituri din jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker. Nu au obligația depunerii declarației informative – D 205, pentru veniturile declarate în Formularul 112, contribuabilii care au obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit”, precizează ANAF, într-un comunicat.
Ca urmare, plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor, din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din pensii, din arendare, precum și persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit/venit microîntreprindere, asociate cu persoane fizice pentru care persoanele juridice au obligația calculării reținerii și plății impozitului datorat de persoana fizică, nu depun Formularul 205.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte