30 milioane euro pentru Programul „Diaspora Start-up”

30 milioane euro pentru Programul „Diaspora Start-up”

Numărul 29, 18-24 octombrie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, au deschis apelul pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Schema de antreprenoriat își propune să creeze oportunități de reîntoarcere în România pentru cetățenii stabiliți în străinătate și să valorifice abilitățile dobândite de aceștia (antreprenoriale și/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în țară.

În prima etapă, administratorii de schemă de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare de maximum 5 milioane euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară. Entitățile care intră în parteneriat pentru crearea administratorilor de schemă de antreprenoriat pot fi: furnizori de Formare Profesională Continuă autorizați, publici și privați; organizații sindicale și patronate; membri ai Comitetelor Sectoriale și Comitete Sectoriale cu personalitate juridică; autorități ale administrației publice locale (unități administrativ-teritoriale); asociații profesionale; camere de comerț și industrie; ONG-uri; universități; Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și instituții/ agenții/ organizații subordonate/ coordonate de acesta; parteneriate între categoriile mai sus menționate. Condiția obligatorie este existența unui parteneriat cu o entitate a românilor din diaspora.

În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili, care doresc să își înființeze o companie, pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro și pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat. Sunt eligibili cetățenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate de minimum 12 luni și doresc să înființeze o afacere în România.

Propunerile de proiect pot fi depuse până la data de 29 noiembrie 2016, ora 16:00. Detalii despre program pot fi consultate aici.

Reamintim că Ghidul „Diaspora Start-up” a fost lansat în consultare publică în data de 8 septembrie 2016. Conținutul acestuia reflectă propunerile agreate în urma sugestiilor primite din partea potențialilor beneficiari și a publicul interesat, referitoare la activitățile și cheltuieli eligibile, parteneriat și grup țintă.

În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Apelul este dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București – Ilfov.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.