33,7 miliarde de euro pentru finanţarea digitalizării în sectorul energiei şi al transporturilor, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei

33,7 miliarde de euro pentru finanțarea digitalizării în sectorul energiei și al transporturilor, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei

Numărul 10, 16-22 mar. 2021  »  Conectarea la era digitală

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord în legătură cu propunerea privind Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), în valoare de 33,7 miliarde euro, ca parte a următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021 – 2027. „Programul privind Mecanismul pentru interconectarea Europei sprijină investițiile în rețelele europene de infrastructuri din sectorul digital, energetic și al transporturilor. El va sprijini dubla tranziție verde și digitală, contribuind la realizarea ambițioaselor obiective ale Pactului verde european și ale deceniului digital”, se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene.

De asemenea, programul va sprijini obiectivele Strategiei pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă, punând bazele abordării prin care sistemul de transport al UE își poate realiza transformarea verde și digitală și poate deveni mai rezilient la crizele viitoare. După cum se subliniază în Pactul verde european, rezultatul va fi o reducere cu 90 % a emisiilor până în 2050, obținută grație unui sistem de transport inteligent, competitiv, sigur, accesibil și la prețuri abordabile. Programul va acorda totodată prioritate modurilor de transport care respectă mediul, cum ar fi calea ferată, precum și dezvoltării punctelor de încărcare pentru vehiculele care utilizează combustibili alternativi.

„Prin integrarea în continuare a unei piețe interne a energiei eficiente și competitive, prin sporirea interoperabilității transfrontaliere a rețelelor și prin facilitarea decarbonizării și a cooperării transfrontaliere în domeniul energiei, Mecanismul pentru interconectarea Europei va contribui la atingerea țintelor ambițioase ale UE în materie de climă și energie. El va susține prioritățile cadrului de politică revizuit al TEN-E, propus de Comisie la finele anului trecut, acordând sprijin financiar specific unor proiecte esențiale de infrastructură care leagă sistemele energetice ale UE“, subliniază reprezentanţii Executivului comunitar.

Componenta digitală a programului va contribui la dezvoltarea și implementarea de infrastructuri digitale transfrontaliere inovatoare, securizate și sustenabile, pentru a favoriza dezvoltarea rețelelor și a serviciilor digitale și pentru a seconda viziunea Europei în deceniul digital pentru 2030, pornind de la obiectivele societății gigabiților pentru 2025. De asemenea, această componentă va dota principalele axe de transport, cum ar fi căile rutiere și feroviare, dar și rutele și porturile maritime, cu o conectivitate rezilientă și de mare viteză. În același timp, cetățenii vor beneficia de conexiuni mai rapide și reziliente pentru îmbunătățirea învățării online, un acces la servicii digitale mai eficiente și un potențial crescut în ceea ce privește colaborarea la distanță. Deoarece conectivitatea digitală transfrontalieră joacă un rol vital în eliminarea decalajelor economice, sociale și teritoriale, noul instrument de finanțare al MIE dedicat sectorului digital va permite unui număr mult mai mare de regiuni ale Europei, inclusiv zonelor rurale, să beneficieze de noi oportunități.

Acest acord provizoriu trebuie să fie aprobat în mod oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.