7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății
Telex » Știri
7 aprilie 2016
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu sediul central la Geneva, a fost înființată la 7 aprilie 1948. Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor de pe glob. Hotărârile OMS au caracter de recomandare, organizația sprijinind statele membre în scopul promovării sănătății prin dobândirea de cunoștințe și practici medicale. OMS apără în mod obiectiv interesele celor trei „actori” principali dintr-un sistem sanitar: producătorii de servicii de sănătate, consumatorii acestor servicii și terțul plătitor – administrația de sănătate.
În anul 1948, prima Adunare Mondială a Sănătății a simțit nevoia creării unei zile mondiale a sănătății, iar din anul 1950, Ziua Mondială a Sănătății a fost celebrată în fiecare an pe 7 aprilie. Scopul acestei zile este de a crește nivelul de cunoștințe la nivel global pe o anumită temă de sănătate și de a atrage atenția asupra unei zone prioritare de care să se ocupe OMS. De asemenea, Ziua Mondială a Sănătății este folosită ca punct de plecare pentru lansarea unor programe sau proiecte pe termen lung, ale căror acțiuni vor continua și după sărbătorirea ei. În fiecare an, Ziua Mondială a Sănătății celebrează o temă reprezentativă din punct de vedere al Sănătății Publice la nivel mondial.
În 2016, Ziua Mondială a Sănătății are ca temă principală Diabetul Zaharat, urmărind să crească gradul de conștientizare și informare a populației despre diabet și a consecințelor pe care acesta le implică. În același timp, demersul vizează și stabilirea de acțiuni eficiente în ceea ce privește prevenția, diagnosticul și îngrijirea persoanelor cu diabet. (N.M.)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil