8 pași pentru îmbunătățirea raportării privind gazele cu efect de seră: O foaie de parcurs pentru profesioniștii contabili și din domeniul financiar

8 pași pentru îmbunătățirea raportării privind gazele cu efect de seră: O foaie de parcurs pentru profesioniștii contabili și din domeniul financiar

Numărul 43, 1-7 nov. 2023  »  Direct de la sursă

Raportarea obligatorie privind gazele cu efect de seră (GES) devine noua realitate. Mulți profesioniști contabili și din domeniul financiar sunt relativ nefamiliarizați cu domeniile contabilității și raportării privind gazele cu efect de seră (GES). Totuși, având în vedere că prezentarea de informații privind emisiile de GES face parte din raportarea anuală și financiară principală, rolul acestora este esențial în facilitarea unor soluții eficiente și eficace pentru a genera informații referitoare la emisiile de GES utile pentru luarea deciziilor corecte și informate.

Ca răspuns la escaladarea rapidă a efectelor schimbărilor climatice și dispozițiile obligatorii emergente care fundamentează prezentările de informații ale companiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră și riscurile și oportunitățile legate de climă, IFAC și We Mean Business Coalition (WMBC), în parteneriat cu Accounting for Sustainability (A4S), Global Accounting Alliance (GAA) și World Business Council for Sustainable Development (WBCSD), au emis îndrumări pentru a ajuta directorii financiari, profesioniștii contabili și profesioniștii din domeniul financiar să utilizeze sistemele și procesele existente pentru a iniția sau a îmbunătăți raportarea privind emisiile de GES eficientă din punct de vedere al costurilor și adaptată la nevoile investitorilor.

Publicația 8 pași pentru îmbunătățirea raportării privind gazele cu efect de seră: O foaie de parcurs pentru profesioniștii contabili și din domeniul financiar pune la dispoziția profesioniștilor din domeniul financiar-contabil o foaie de parcurs care să faciliteze colaborarea cu alte părți din domeniu în scopul pregătirii pentru dispozițiile privind raportarea emisiilor de GES aliniate la procesele de raportare financiară.

Documentul este disponibil în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Alte documente de interes.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.