A fost lansat apelul pentru susținerea financiară a investițiilor tehnologice ale IMM-urilor din cele șase județe ale Regiunii Centru

A fost lansat apelul pentru susținerea financiară a investițiilor tehnologice ale IMM-urilor din cele șase județe ale Regiunii Centru

Telex » Știri 30 august 2023  

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul "Regiunea Centru" (PR Centru) 2021-2027, anunță lansarea unui nou apel de finanțare. Cu un buget de peste 80 milioane euro disponibili, se pot finanța întreprinderile ce depun solicitare de finanțare în cadrul Intervenției 1.4.1. - Investiții tehnologice în IMM-uri. Potrivit unui comunicat al Agenției, solicitanții din cele șase județe ale Regiunii (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) trebuie să aibă în vedere ca cererea de finanțare să cuprindă, în mod obligatoriu, o investiție inițială în active corporale (construire, extindere, dotare cu active corporale) la care se pot adăuga și activități de instruire a angajaților.

"Această prioritate este una dintre cele care vor avea cea mai bună dinamică de implementare și absorbție. Spun asta pentru că susținerea firmelor private este și va rămâne o prioritate de finanțare pentru noi, iar încă de la începuturile activității noastre știm că mediul de afaceri este foarte interesat de atragerea fondurilor europene nerambursabile. În sprijinul acestei afirmații vin datele statistice. Dacă în perioada primilor ani de după aderarea la Uniunea Europeană am finanțat 233 de companii cu mai mult de 82 milioane euro prin POR 2007-2013 și peste 800 de entități de drept privat cu mai mult de 320 milioane euro prin POS CCE 2007-2013, în perioada de programare care se încheie acum, am susținut dezvoltarea a 715 firme mici și mijlocii, cu mai mult de 330 milioane euro. În tot acest timp, au fost create în Regiunea Centru peste 10.000 locuri de muncă, fiind menținute în activitate de trei ori mai multe. Acum, prin Programul «Regiunea Centru» 2021-2027, avem alocat un buget total cumulat de aproape 300 milioane euro pentru sprijinirea mediului de afaceri, din care acum lansăm primul apel de proiecte, în valoare de peste 81 milioane euro. Acesta se adresează companiilor care vor să se dezvolte prin investiții în active corporale și necorporale pentru procese de producție ecologice și utilizarea eficientă a resurselor. În acest domeniu există deja o foarte mare cerere, iar piața și mediul economic din Regiunea Centru așteaptă actuala sesiune de depunere de proiecte pentru a crește competitivitatea firmelor din județele Alba, Brașov, Covasna, Mureș și Sibiu", a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

Apelul de proiecte este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare, perioada de depunere fiind 29 septembrie 2023, ora 12.00 – 29 noiembrie 2023, ora 12.00. Cererile de finanțare depuse trebuie să aibă o valoare minimă a asistenței financiare nerambursabile solicitate de 250.000 euro și o valoare maximă a acesteia de 1,5 milioane euro. Alocarea financiară corespunzătoare acestui apel este de 81.016.706 euro, din care sprijin FEDR 68.864.200 euro și 12.152.506 euro finanțare de la bugetul de stat.

„Având în vedere faptul că în cadrul prezentului apel de proiecte se aplică o schema de ajutor de stat și de minimis, solicitanții de finanțare vor avea în vedere intensitatea maximă admisă, conform ratelor de cofinanțare aplicabile cheltuielilor eligibile”, menționează reprezentanții ADR Centru, într-un comunicat.

Cei interesați pot accesa Ghidul Solicitantului și alte informații referitoare la activitățile eligibile AICI.

Cererile de finanțare pentru toate prioritățile de investiții lansate în cadrul PR Centru se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+, disponibilă AICI.

„Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk vă pot oferi gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare. Ne puteți contacta pe adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/”, menționează reprezentanții Agenției.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.