A fost prelungită perioada de aplicare a prevederilor privind instituirea unei scheme de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

A fost prelungită perioada de aplicare a prevederilor privind instituirea unei scheme de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Telex » Știri 11 decembrie 2023  

Guvernul a prelungit, prin HG, perioada de aplicare a prevederilor HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), noul act normativ vizează prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr.1174/2014, de la data de 31 decembrie 2023 până la 31 decembrie 2026, având în vedere prorogarea termenului de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr.651/2014, care reprezintă temei legal pentru HG nr.1174/2014.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat pot fi producătorii agricoli, respectiv: persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, indiferent de forma de organizare și/sau organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare și/sau organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care depun la autoritatea competentă o cerere de acord prealabil pentru finanțare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul prealabil pentru solicitarea finanțării.

Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2026, iar măsura propusă prin această hotărâre nu are impact asupra bugetului de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.